Greutatea Ideala – Cate Kilograme Trebuie Sa Ai, In Functie De Inaltime si Varsta

1772
greutatea-ideala-in-dieta-dukan

Obezitatea este un termen medical definit de raportul dintre greu­tate şi talie. Astfel, medicii definesc un „indice de masă corporală“, sau IMC, care se calculează prin formula următoare:

IMC = Greutatea (în kg) împărţită la talie (în m2)

Acest indice permite să se determine dacă un individ are o greu­tate corectă în raport cu talia lui.

De exemplu, o femeie de 1,65 m cântărind 60 kg va avea un IMG de: IMC = 60 / 1,652 = 60 / 2,7225 = 22,04 Acest indice este considerat normal (a se citi încadrat).

  • IMC normal = 18,5 la 25
  • IMC inferior la 18,5 = slab
  • IMC între 25 şi 30 = vorbim de îngrăşare
  • IMC între 30 şi 35 = vorbim de obezitate de gradul I sau obezitate comună
  • IMC între 35 şi 40 = vorbim de obezitate de gradul II sau obezitate severă
  • IMC superior la 40 = vorbim despre obezitate de gradul III sau obezitate morbidă

Obezitatea are aşadar o definiţie medicală precisă şi, în asta, reprezintă o veritabilă maladie, fiind pe acelaşi palier cu hipertensiunea. De ce obezitatea a fost definită de aceste cifre? Pur şi simplu din cauza riscului complicaţiilor legate de greutate şi de scăderea speranţei de viaţă. Pentru un IMC cuprins între 25 şi 25 speranţa de viaţă este cea mai bună. Plecând de la un IMC de 30, speranţa de viaţă începe să scadă în mod semnificativ, din cauza numeroaselor maladii favorizate de obezitate. Vei observa că obezitatea este definită printr-un risc de boli, şi nu în funcţie de criteriile legate de calitatea vieţii.

Obiectivul, în cazul unei greutăţi excesive, este fără nici o îndoială să se vizeze un IMC inferior lui 30. Apoi, va ţine de fiecare, cu ajutorul medicului său, să găsească echilibrul potrivit între greutatea, sănătatea şi calitatea sa de viaţă.

Greutate normală, greutate ideală sau greutate sănătoasă

dieta-dukan-mar-alimentatie

Tocmai am definit ceea ce medicii numesc „greutatea normală“. Dar această greutate normală este cu adevărat aceeaşi pentru toţi? Dacă privim mai îndeaproape normele IMC, constatăm că, pentru o talie dată, greutatea normală variază cu aproximativ 15-20 de kilograme. De exemplu, pentru o femeie de 1,65 m, IMC-ul nor­mal variază între 18,5, care corespunde unei greutăţi de 50,4 kg la 24,9, care corespunde unei greutăţi de 67,8 kg, adică o marjă de 17 kg! Şi ţi se va părea evident că această femeie de 1,65 m nu va avea deloc aceeaşi siluetă dacă ea cântăreşte 50 sau 68 de kilograme!

Vei constata că noţiunea de greutate normală este foarte teore­tică, şi că avem nevoie să definim o altă valoare. Unele persoane vorbesc despre greutatea ideală, dar acest cuvânt nu ne place. Am putea vorbi de greutatea „medie“, dar preferăm să definim ceea ce vom numi în continuare  „greutatea de sănătate“. O estimăm mai mult în funcţie de experienţa noastră mai degrabă decât după o definiţie ştiinţifică precisă.

Pentru noi, iată ce corespunde unei greutăţi de sănătate:

  • Pentru o femeie, este greutatea care dă un IMC cuprins între 22 şi 22,5.
  • Pentru un bărbat, este greutatea care dă un IMC între 24 şi 24,5.

De exemplu, o femeie de 1,65 m va avea o greutate de sănătate de aproximativ 60 kg, iar un bărbat de 1,80 m va avea una de aproximativ 79 kg.

Bineînţeles, toate aceste valori sunt foarte generale. Sunt repere care-ţi vor permite stabilirea unui obiectiv realist. Unele persoane nu-şi vor atinge niciodată greutatea de sănătate, căci fiziologia, metabolismul lor, adică funcţionarea organismului lor nu le permite să coboare sub un indice de 25.

Din punct de vedere medical, acest lucru nu este grav din punct de vedere medical. Ceea ce contează înainte de orice este greutatea cu care te simţi cel mai bine. Unele persoane au nevoie să fie mai slabe ca majoritatea pentru a se îmbrăca într-un anume fel sau pentru a practica anumite sporturi. Altele preferă să păstreze câteva kilograme în plus pentru a nu fi obligate să reducă anumite alimente. Este alegerea ta! Şi obiectivul tău este întotdeauna respectabil. încearcă, în ciuda a tot, să vizezi un IMC între 19 şi 28, pentru ca sănătatea ta să nu aibă de suferit.

Obiectiv medical şi obiectiv personal

În termeni de sănătate, primul obiectiv este întotdeauna să-ţi stabi­lizezi greutatea şi să te opreşti din îngrăşat. Apoi, în caz de obezi­tate, studiile ştiinţifice arată că orice scădere în greutate menţinută în timp este benefică. Pentru a mări semnificativ speranţa de viaţă şi pentru a reduce riscul de boli, o scădere de 5% în greutate este deja eficace. Obiectivul primar al doctorului va fi să vizeze o scădere de 10% şi să reuşească să stabilizeze această greutate.

Dar obiectivul medicului nu este mereu pe aceeaşi lungime de undă cu acela al pacientului. Or, cererea pacientului este aceea care are întâietate, cu o condiţie: să fie realistă. Noţiunile de IMC şi de greutate sănătoasă te vor ajuta să determini un obiectiv, dar nu trebuie să fie un scop în sine. Confortul, starea de bine, respec­tul de sine îţi vor fi ghizi.

Atenţie să nu vrei să slăbeşti prea mult, gândindu-te că viaţa ta nu valorează nimic dacă nu eşti perfect slab(ă).

În cazul unei obezităţi importante, nu-ţi fixa un obiectiv exce­siv, cum ar fi să vrei să scapi de 30 sau 40 de kilograme într-o sin­gură etapă. în aceste situaţii, este important să-ţi fixezi scopuri intermediare. De exemplu, să pierzi 10 kilograme sau 10% din greutatea ta, ori să scazi sub 100 de kilograme. Dar, dacă prezinţi

O asemenea obezitate, primul nostru sfat este, înainte de orice, să te laşi sfătuit(ă) de un medic ce are experienţa tratării globale a greutăţii.

În toate cazurile, avansează cu un pas în urma celuilalt. E mai bine să-ţi fixezi un scop rezonabil, pe care vei fi în stare să-l atingi mai degrabă decât un obiectiv prea ambiţios pe care nu-l vei atinge niciodată! Altfel spus, este preferabil să obţii mici victorii succesive decât să te confrunţi în mod regulat cu eşecul. în cadrul unei scăderi în greutate, un alt obiectiv este prioritar: reducerea grăsimii, dar nu şi a muşchilor. în realitate, o eroare frecventă în regimuri este să nu verifici dacă pierzi mai degrabă masă grasă ori masă musculară. Dieta Dukan este ideala pentru acest obiectiv. Vezi aici care sunt fazele dietei Dukan si cum se tine.

Este aşadar indispensabil să poţi măsura şi dife­renţia aceste două ţesuturi graţie unei balanţe de impedancemetrie capabilă să măsoare procentajul de grăsime. Dacă nu dispui de o asemenea balanţă, îţi recomandăm să consulţi un medic care uti­lizează acest tip de aparat, imposibil de ocolit în opinia noastră.

Muşchi sau grăsime

masa-musculara-dieta-dukan

Să ai o greutate superioară normală nu este întotdeauna un semn de obezitate. Totul depinde dacă este vorba de un exces de grăsime sau de o masă musculară foarte dezvoltată. Astfel, la sportiv, muşchiul este cel care, înainte de toate, cântăreşte mult. De exemplu, un jucător de rugby, în primă fază este adesea „obez“ în raport cu definiţia medicală a termenului (IMC-ul lui este supe­rior lui 30), dar în impedancemetrie muşchii sunt cei care domină şi adesea nu prezintă nici o urmă de grăsime în exces (atâta vreme cât se antrenează în mod regulat).

Bineînţeles, nu este necesar să ai un cântar de impedancemetrie pentru a constata că cineva este prea musculos ori prea gras. Examenul clinic şi chiar o oglindă bună sunt suficiente uneori. Dar este totuşi necesar, la persoanele supraponderale, să ştie dacă raportul între masa grasă şi masa slabă este corect. Este frecvent să se constate, la pacienţii care ţin des regimuri, o topire progresivă a masei musculare în detrimen­tul grăsimii.

Această noţiune este foarte importantă, căci dacă această per­soană are un regim prost echilibrat, îşi va pierde cu siguranţă o parte din grăsimea excesivă, dar poate continua să piardă şi puţin din muşchi. Şi în timp, acest deficit de masă musculară va face foarte dificilă stabilizarea greutăţii. De aceea este interesant, înainte de a începe un program de slăbit, să ştii dacă masa ta mus­culară este corectă în raport cu greutatea. Vom relua aceste noţiuni atunci când vom vorbi despre diferite programe dietetice, dar te sfătuim să-ţi măsori procentajul de grăsime înainte de a începe un regim ştiind că valorile normale sunt în medie următoarele:

  • pentru o femeie: un procentaj de grăsime inferior lui 30% şi ideal inferior lui 25%;
  • pentru un bărbat: un procentaj de grăsime inferior lui 25% şi ideal inferior lui 20%.

O diferenţă în termeni de riscuri

Localizarea grăsimii are consecinţe în privinţa sănătăţii. Suprasarcina ginoidă este inestetică, dar nu are practic nici o consecinţă medicală. Această suprasarcină ponderală specială numită celulită nu creşte riscul bolilor cardiovasculare, nici diabetul. în cel mai rău caz, datorită greutăţii, va mări puţin riscul de artroză al membrelor inferioare (genunchi în special), şi unii sunt de părere că măreşte puţin riscul de cancere, dar în mod mai slab decât obezitatea androidă.

Suprasarcina abdominală este mult mai periculoasă. Ea va mări într-un mod foarte semnificativ riscul de infarct şi boală arterială, la fel cum va creşte riscul apariţiei diabetului, într-o asemenea măsură încât medicii se interesează uneori mai mult de circumferinţa taliei decât de greutate în sine. Au fost definite nişte norme pentru circumferinţa taliei care se măsoară aproximativ la nivelul buricului. Puriştii măsoară talia la jumătatea distanţei dintre ultima coastă şi osul iliac (vezi schema de pe pagina următoare).

Circumferinţa taliei astfel măsurată (nu trebuie confundată cu talia măsurată la croitor) trebuie să fie inferioară celei de:

  • 88 cm la femeie;
  • 102 cm pentru bărbat.

Dincolo de aceste valori, vorbim despre obezitate abdominală. Riscul îmbolnăvirilor creşte.

O diferenţă în termeni de abordare

Distincţia între celulită şi obezitate abdominală este importantă în egală măsură, căci aceste două tipuri de suprasarcini de grăsime solicită soluţii distincte. Şi acest lucru este esenţial. Obezitatea abdominală este legată în mod direct de echilibrul nostru energetic, adică de raportul dintre caloriile pe care le mâncăm şi cele pe care le consumăm. Pentru a lupta împotriva unei obezităţi abdominale, trebuie să începi să mănânci mai puţin şi să mişti mai mult.

Celulita este foarte diferită. Este un fenomen în parte fiziologic, care a permis unor generaţii întregi de femei să stocheze energia pentru a-şi putea alăpta copilaşii (şi uneori pe cei ai altora!). Nu este aşadar nici o boală, nici o veritabilă dereglare a organismului. Această acumulare de grăsime este mult mai puţin periculoasă, dar este, în mod paradoxal, mai dificil de făcut să dispară. Această dificultate provine şi din multiplele ei cauze, printre care:

  • insuficienţa venoasă;
  • echilibrul hormonal;
  • stresul;
  • tutunul;
  • sedentarismul;
  • anticoncepţionalele sau alte tratamente hormonale;
  • o alimentaţie prost echilibrată.

Avem aşadar obiceiul de a spune că…

  • … atunci când mâncăm prea mult, acumulăm grăsime (abdominală);
  • … atunci când mâncăm neadecvat, facem celulită.

Este, desigur, un rezumat un pic excesiv, dar care arată clar că soluţiile, în special cele dietetice, nu vor fi aceleaşi în funcţie de tipul tău de suprasarcină ponderală.

Dacă prezinţi o suprasarcină mixtă, adică abdominală şi ginoidă, atunci vei avea nevoie de o abordare mai globală şi mai completă. Să „urmezi un regim“ nu va fi suficient, chiar dacă asta va reprezenta cu siguranţă baza „tratamentului“ tău. Este aşadar adesea la fel de important să urmăreşti evoluţia circumferinţei taliei tale, precum şi pe aceea a greutăţii tale cu ajutorul cântarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here